joi, 31 mai 2012

De ce "Cazul Tanacu" este catalogat ca fiind de "Ev Mediu"

Nu de putine ori "cazul Tanacu" a fost clasat ca fiind de Ev Mediu, revenind in forta odata cu premiile obtinute anul acesta la Cannes de catre filmul "Dupa dealuri", al lui Cristian Mungiu.

Intr-un interviu acordat de regizorul premiat, acesta afirma:

Pentru mine nu este important ceea ce se petrece in manastire, ci este vorba de relatia dintre lumea, sa spunem “rationala” si lumea spirituala, si cred ca aceste lumi coexista foarte bine. Cand, insa vrem sa le amestecam, atunci, asta nu este foarte bine!

Asadar, este clar ca se vorbeste de doua lumi: una rationala, care nu are de-a face cu Biserica, si care L-a exilat pe Dumnezeu, sau mai pe scurt lumea propiu-zisa, si pe de alta parte cu lumea sprirituala, lumea Bisericii. 

In filmul "Dupa dealuri", aceste doua lumi au avut ca exponenti pe cele doua fete, prietene din orfelinat, si care dupa un timp, una a intrat la manastire, fiind deci reprezentanta lumii spirituale, iar cealalta a ramas in lume, fiind reprezentanta lumii rationale. Cele doua, desi candva bune prietene, dupa reintalnirea lor, dupa ce fiecare a optat pentru o cale, ajung la un deznodamant tragic, cand una din ele moare in mediul celelilalte. Altfel spus, in opinia ateilor, lumea rationala daca ajunge sa caute lumea spirituala va sfarsi aidoma acestei fete. Un caz catalogat a fi de Ev Mediu.

Dar oare de ce se face aceasta trimitere la Evul Mediu? De ce nu se pomeneste de Epoca de Piatra, daca tot se vrea sa se sublinieze, prin aceasta, inapoierea? Pentru ca nu credinta este infierata in ultim plan, ci mai ales, se vrea sa se scoata in evidenta conflictul dintre lumea rationala si lumea spirituala. Acest conflict insa a fost cel mai bine reliefat in perioada Evului Mediu, cand a aparut Inchizitia. Aceasta fiind o instanta judecatoreasca instituita de Biserica Catolica care urmarea sa depisteze si sa reprimeze intr-un mod sangeros pe cei care ii identifica eretici. Astfel interogatoriile, persecutiile, torturile si arderile pe rug erau destinate intr-un final chiar si pentru oamenii care aveau vederi liberale. In acestia din urma se identifica cei din ziua de astazi, care formeaza lumea rationala opusa lumii spirituale. Cum in Evul Mediu Biserica, reprezentanta de cea Catolica, era o putere recunoscuta si din punct de vedere social, ea a fost rasturnata cu timpul, si in special cu un varf de baioneta prin revolutia franceza de la 1789, astfel ca astazi lumea se recunoaste a fi mai degraba laica, imbratisand rationalismul si exiland tot ceea ce tine de Dumnezeu.

Trimiterea care se face la Evul Mediu este prin urmare o alarma data lumii moderne, in care se atentioneaza asupra revenirii metodelor de tortura utilizate de Biserica Catolica, prin Inchizitie, asupra oamenilor liber cugetatori, cum se definesc cel mai ades ateii. Pentru aceasta in filmul lui Mungiu nici nu se pomeneste de faptul ca cea care a murit, intruchipa din realitate un om bolnav psihic, ci ea este reprezentanta acestei lumi ce vine in opozitie cu cea spirituala. In plus toata mass-media lasa intentionat sa se creada ca fata a murit in urma unor exorcisme - a se intelege prin aceasta, niste metode inchizitoriale - si nu din cauza ignorantei crase medicale. Adevarul nu intereseaza, ci scopul este ca, prin identificarea pericolului in Biserica, sa se produca in randul oamenilor un atasament si mai mare fata de aceasta lume numita rationala. In plus se vrea inducerea spaimei oamenilor de astazi, de a pierde puterea, in favoarea lumii spirituale, caruia i se pune egal cu a fi irationala; spaima de a pierde tot confortul si posibilitatea, in schimb, de a se intoarce  la un trecut ostil.

Putin conteaza pentru unii jurnalisti ca nu este spus adevarul si se lasa in mod intentionat multe confuzii. Confuzie intre Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa, confuzie intre Evul Mediu si perioada echivalenta care a fost in Principatele Romane, confuzie in ceea ce priveste moartea fetei de la Tanacu, confuzie asupra faptului ca ea nu a fost monahie, dar si cate altele nascocite de acesti liber cugetatori, care dau dovada de superficialitate si se erijeaza a fi rationali, multumindu-se in schimb cu debitarea si ingerarea informatiilor ieftine si nedigerate. Aproape ca ai impresia ca este in zadar sa mai incerci sa scoti lumina la iveala, dupa ce este acoperita cu straturi grele de ignoranta, superficialitate si rea vointa. Dar cum ar putea fi altfel intr-o lume antropocentrista care isi aduce aminte de Dumnezeu numai pentru a-L renega? Sa ne amintim insa, cuvantul din Scriptura:

Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.(Apocalipsa 22, 11)


PAGINI WEB:

GADEA “LA” TANACU: Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, lansat intr-o diatriba TABLOIDA, adevarata “sinteza” de PONCIFE, MINCIUNI SI CALOMNII aruncate asupra parintelui Daniel Corogeanu!
DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU, PREMIAT LA CANNES. O poveste cu un posibil profitor si multa, multa ignoranta fudula

2 comentarii:

  1. Nu ar fi mai eficient sa infiinteze Biserica Ortodoxa niste scoli de duminica in Romania, sa ii invete pe copiii de la sat sa scrie si sa citeasca, in loc sa se ocupe cu vindecarea unor bolnavi psihici de competenta unui spital? Nu ar fi mai moral ca preotul sa le explice enoriasilor la liturghia de duminica cum e cu cinstea sau traiul in societate decat sa ii invete cu cine sa voteze? Biserica Ortodoxa este unul din elementele cele mai vinovate pentru starea actuala a Romaniei. Mai ganditi-va domnilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare dece, DE FIECARE DATÄ când vine vorba de "persecutii religioase", chiar si în paginile ortodoxe(!), se intra invariabil în mantra umanista a ... "Inchizitiei"?

    Oare nu au arderile pe rug o origine / reflectä o traditie ... räsäriteanä? Oare Teofil si nepotul säu Sf. Kyril cel Mare ce fäceau? Sunt orgiile patronate de ei mai onorabile, intrucât nu dispuneau de vreo ... Inchizitie? Dar Heracle Imperator în Persia?

    Oare dece e eludat (cu sistemä) FAPTUL cä Sf. Inchizitie a introdus PENTRU ÎNTÂIA DATÄ în Bisericä ordinea procesualä (iclusiv avocatul ... din oficiu!) în relatia cu ereziile?

    Oare dece nici mäcar tragerile (colective si alandala) în tzeapä NU stârnesc emotiile care ne-au fost cultivate vis-à-vis de ... Inchizitie, desi la noi un singur ins (devenit un fel de erou national din sub-specia lui Zoro) a ucis în acest mod înfiorätor de vreo 4 ori MAI MULTI semeni decât Sf. Inchizitie ÎN ÎNTREAGA EI ISTORIE?

    Oare dece NU sare nimeni în sus, punctând faptul cä marea majoritate a sentintelor tribunalelor Sf. Inchizitii erau ... achitäri, cä sentintzele de ardere pe rug NU reprezinta NICI 2% din deciziile acelor tribunale, cä majoritatea lor au fost comutate, ca tribunalele CIVILE ale jurisdictiilor CETATZENESTI (ale puterii laice, democratice, adicä proto-umanistii) au ars pe rug în întregunl Ev Mediu de CEL PUTIN 3 ori mai multi suspecti de vräjitorie decât ... Biserica? Chinuri si schingiuiri pe motiv de erezie? Päi hai sä ne uitäm NUMAI la Vasile al II-lea al Bizantului!

    Oare dece se înhama Biserica noasträ la campania asta anti-crestinä? Din ignorantä? Din spirit revansard? Din ispita .. îndreptätzirii?

    Un lucru similar se petrece atunci când vine vorba despre Cruciade.
    Dece fratilor?
    Qui bono?

    Cu deosebitä consideratiune,
    Thalex

    RăspundețiȘtergere