marți, 3 iunie 2014

Despre Polieleu si Horos - candelabrele de sub turla principala a bisericii care, puse in miscare, arata semn al participării la slujbă a Bisericii din cer alături de cea de pe pământ


In unele biserici sub turla principala se afla un candelabru mare care se numeste Polieleu, simbolizand pe Hristos cel Multmilostiv. Cuvântul eleos (έλεος) în greaca înseamnă milă, iar poli (πολυ) mult; polieleu însemnând, deci, multă milă.

 Acesta este aprins, în general, când se cântă psalmii despre multa milostivire a lui Dumnezeu (Polieleul).

Potrivit Tipicului bisericesc, Polieleul se canta la Vecernia praznicelor imparatesti si a marilor sarbatori, la Privegherile duminicale din timpul anumitor perioade ale anului si, intotdeauna, la orice Utrenie a unei sarbatori, in cadrul careia este citita Evanghelia. Momentul liturgic al cantarii Polieleului este unul din cele mai solemne momente ale privegherii, cand Usile Imparatesti sunt deschise, iar clerul iese afara din altar si cadeste intreaga biserica.

Dacă candelabrul-polieleu are, în loc de lumânări, candele, el mai este numit, printr-un joc de cuvinte şi polyelaion, însemnând mult ulei în greceşte.



In manastirile athonite, in deosebi, putem observa ca exista un candelabru-polieleu care este inconjurat de un altul in forma de cerc, si care se numeste horos (dans, horă în greceşte). Acesta are icoane ale sfintilor, in special ale Sfintilor Apostoli, si lumanari sau candele care se aprind.

In momentele mai inaltatoare ale slujbelor mari candelabrele sunt puse in miscare, simbolizând hora sfinţilor, semn al participării la slujbă a Bisericii din cer alături de cea de pe pământ.

De asemeni aceasta miscare a horos-ului preinchipuie si dansul ingerilor, semn al bucuriei lor pentru oameni, caci asa cum spunea Sfantul Ioan Gura de Aur in "II. Iubirea de Dumnezeu este lucru dumnezeiesc":
 "Îngerii dănţuiesc împrejurul cetei noastre şi se bucură pentru noi, că le urmăm pilda de viaţă. Căci dacă pentru un singur păcătos care se pocăieşte se face bucurie în cer, după cuvântul Domnului, cu mult mai mult pentru aşa mare mulţime a celor ce se mântuiesc."

Arătând simbolismul luminilor din biserică, Sf. Simion al Tesalonicului le compară cu stelele, iar policandrul cel mare în formă de cerc luminos (gr. χόρος — horos = cer, cerc), spune că închipuie tăria cerului şi planetele.



Manastirea Vatopedi - Sursa foto: Ascetic Experience
Manastirea Vatopedi - Sursa foto: Ascetic Experience




LEGATURI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu