luni, 29 septembrie 2014

IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a plecat pe drumul vesniciei. Dumnezeu sa-l ierte!


Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit, în cursul nopții de duminică spre luni, cu trei săptămâni înainte de a împlini 91 de ani. În urmă cu două săptămâni fusese externat, la dorinţa sa, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu suferea de mai multe afecțiuni în afara celor cardiace, printre care și diabet.

În luna iulie, i s-a pus diagnosticul de ”decompensare după insuficiență cardiacă”, tot la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Potrivit agenției de presă Basilica, Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului s-a născut la data de 21 noiembrie 1923, în localitatea Caransebeș. A studiat la Liceul din Caransebeș între anii 1934 – 1942, după care a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București în perioada 1942 – 1946.

La 30 iunie 1949, IPS Sa a obținut doctoratul în Teologie cu teza ‘Viata și petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului’. La 15 decembrie 1960 a fost ales episcop al Aradului, fiind hirotonit la 15 ianuarie 1961 și înscăunat la 22 ianuarie 1961. La data de 17 februarie 1962 a fost ales Arhiepiscop al Timișoarei și Caransebesului și Mitropolit al Banatului, fiind înscăunat la 4 martie 1962.

De asemenea, a fost și locțiitor de Mitropolit al Ardealului (aprilie – iunie 1967) și locțiitor de Mitropolit al Olteniei (octombrie 1977 – aprilie 1978).

I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Institutul teologic protestant din Cluj (1978), Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ din Arad (2003), Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara (2003), Universitatea de Științe Agricole ale Banatului (2003) și Universitatea de Vest din Timișoara (2003).

IPS Sa a fost ales, în anul 1992, membru de onoare al Academiei Române și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost președintele de onoare a numeroase fundații și societăți.

I s-a conferit titlul de ‘cetățean de onoare’ al orașelor Timișoara, Lugoj și Caransebeș. De-a lungul timpului a colaborat la mai multe reviste și publicații: ‘Invierea’, ‘Altarul Banatului’, ‘Studii teologice’, ‘Ortodoxia’, ‘Jurnalul literar’, ‘Orizont’, ‘Gandirea’, ‘Vatra’ și, de asemenea, la posturi locale și naționale de radio și televiziune. A publicat numeroase cărți și volume, a tradus din limba greacă, fiind inițiatorul și coordonatorul colecției ‘Comorile pustiei’.

În 2007, CNSAS a dat o rezoluţie prin care susţinea că Nicolae Corneanu a fost colaborator al Securităţii comuniste, înainte de 1989. În 2011, i s-a retras dreptul de semnătură printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Măsura nu a fost pe placul credincioşilor bănăţeni, care şi-au susţinut prin mai multe mitinguri, mitropolitul.

În 2008, Nicolae Corneanu a fost din nou în centrul atenţiei, atunci când s-a împărtăşit într-o biserică greco-catolică, gest care a stârnit nemulţumirea majorităţii credincioşilor ortodocși.

ÎPS Bartolomeu Anania, pe-atunci Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Mitropolitul Kiril al Patriarhiei Rusiei, precum şi călugării de pe Sfântul Munte Athos au luat poziţie împotriva sa.

În şedinţa de pe 8-9 iulie 2008 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Corneanu şi-a recunoscut greşeala şi a fost iertat.

Totuşi, Sinodul a interzis pe viitor împărtăşirea clericilor şi laicilor ortodocşi în alte Biserici sub pedeapsa unor sancţiuni canonice severe.


***

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului, preotul Lucian Florea a declarat corespondentului MEDIAFAX că IPS Nicolae Corneanu a murit, duminică noapte, la reşedinţa mitropolitană.

Cu regret şi durere în suflet, anunţăm decesul IPS Nicolae, în această seară, în jurul orei 23.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace, a spus Lucian Florea.

Trupul neînsufleţit al lui IPS Nicolae Corneanu va fi depus la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde credincioşii îi vor putea aduce un ultim omagiu.




 ***
 [...]

La Timisoara urmeaza 40 de zile de doliu.

Trupul neinsufletit al lui Nicolae Corneanu va fi depus maine la Catedrala din Timisoara, unde credinciosii vor putea sa-i aduca un ultim omagiu si se vor tine mai multe slujbe, in urmatoarele zile, pentru cinstirea memoriei inaltului prelat.

IPS Nicolae Corneanu isi va dormi somnul de veci in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Timisoara, iar slujba de inmormantare va fi oficiata, conform traditiei, de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu un sobor ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al BOR. Vor fi prezenti la Timisoara toti mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, precum si alti inalti ierarhi ai BOR.


***
 [...]
Potrivit reprezentantilor Mitropoliei Banatului, slujba de inmormantare a IPS Nicolae Corneanu va avea loc miercuri, 1 ocotombrie, de la ora 11.00, si va fi tinuta la Timisoara de Preafericitul Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane care va oficia sfanta Liturghie.

IPS Nicolae Corneanu isi va dormi somnul de veci in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.

Testamentul mitropolitului Banatului va fi deschis in prezenta Patriarhului Daniel. [...]



***


Patriarhul Daniel va conduce Mitropolia Banatului si Arhiepiscopia Timisoarei, in calitate de loctiitor, pana la alegerea noului chiriarh canonic, a anuntat, luni, Patriarhia Romana.

Conform Statutului pentru organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe Romane, Loctiitor Arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului este Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, care va fi pomenit la toate slujbele din Arhiepiscopia Timisoarei, pana la alegerea noului chiriarh canonic“, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei.

La incheierea celor 40 de zile de doliu de la Timisoara, va fi uns un nou Mitropolit al Banatului. Adunarea Eparhiala va propune Sfantului Sinod al BOR pe acel slujitor al bisericii care sa ii urmeze lui Nicolae Corneanu in inalta functie de mitropolit al Banatului. Apoi, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane va stabili cine va prelua aceasta demnitate.


***
[...]

Controversele din jurul mitropolitului Banatului


Numele lui IPS Nicolae a aparut, de-a lungul vremii, in cateva scandaluri publice, in anul 2008 fiind la doar un pas de caterisire (scoaterea din functia de preot). Cu toate acestea, numele Mitropolitului Banatului a cantarit destul de greu, el fiind apreciat in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane.

Primul incident in care  a fost implicat s-a petrecut imediat dupa Revolutia din Decembrie 1989. In unele cercuri, in special ale revolutionarilor, se vorbea tot mai pronuntat ca din ordinul sau au fost inchise portile Catedralei Mitropolitane in Decembrie 1989, iar din aceasta cauza zeci de tineri au pierit sub gloante chiar pe scarile acesteia. Toate aceste speculatii au fost, insa, respinse in mai multe randuri de IPS Nicolae.
In zilele cand a inceput Revolutia la Timisoara, n-am fost in oras si imi imput si acum acest lucru, desi n-am fost eu cauza absentei de aici: a trebuit sa merg intr-o delegatie la Constantinopol, la Patriarhia Ecumenica. Acolo m-a prins inceputul Revolutiei. Am plecat cat am putut de repede de la Istanbul, pentru a ajunge in tara, dar de la Bucuresti n-am putut pleca imediat la Timisoara. Pana s-a putut vorbi la telefon, colaboratorii mei de aici imi comunicau mereu ca revolutionarii cereau sa fiu si eu prezent alaturi de ei, mai ales in celebrul balcon al Operei din Timisoara. Indata ce am putut pleca din Bucuresti, m-am atasat intregii miscari care s-a produs atunci, in decembrie 1989, si intr-un fel cu sentimentul vinovatiei ca n-am putut sa contribui si eu la Revolutie, dar si cu o admiratie deosebita pentru ceea ce s-a intamplat in acele zile”, declara intr-un interviu IPS Nicolae, incercand sa faca lumina in legatura cu acuzatiile ce ii erau aduse.

Nicolae Corneanu a recunoscut colaborarea cu Securitatea


In anul 2007 a izbucnit un alt scandal in care a fost implicat numele lui Nicolae Corneanu, odata cu cercetarea arhivelor fostei securitati comuniste. Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a dat oficial verdict de colaborare cu fosta securitate in cazul Mitropolitului Banatului. Conform CNSAS, acesta ar fi inceput colaborarea cu fosta securitate inca din anul 1950. Conform documentelor CNSAS el ar fi oferit informatii atat despre „dusmanii poporului” din tara, cat si despre cei fugiti in strainatate. Ar fi avut mai multe nume de cod printre care”Popa Vasile”, “Popescu Ion/Ioan” si “Munteanu Ioan”.

Din notele aflate la dosar reiese ca mitropolitul si-a turnat mai multi colegi preoti, intre care unul din Caras-Severin si un altul din Timis care se faceau vinovati in ochii regimului fiindca il sustineau pe preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, in acea vreme detinut politic.

O alta caracterizare, din 1963, dovedeste ca Nicolae Corneanu a avut si misiunea de a-l spiona si de a-l influenta pe Patriarhul Iustinian Marina. Cat priveste activitatea sa externa, Corneanu ar fi dat declaratii despre membrii delegatiilor bisericesti care se deplasau in strainatate, ar fi fost folosit pentru discreditarea preotului Calciu Dumitreasa si ar fi cules informatii despre strainii pe care i-a cunoscut in timpul vizitelor. Ca o recompensa, tot Securitatea l-ar fi ajutat sa ajunga si mitropolit al Banatului, in 1962, asa cum rezulta din alta caracterizare, intocmita in 1963.

IPS Nicolae nu a negat niciodata colaborarea sa cu fosta Securitate, insa a explicat si modul in care aceasta ar fi decurs. Mai mult, el a trimis CNSAS o scrisoare cu explicatii oficiale.
Din pacate, «am fost colaborator al politiei politice comuniste» nu din ianuarie 1950, ci din toamna anului 1948, cand am fost arestat pe motivul de a fi adapostit un asa-zis «fugar» stabilit in Germania si venit in tara pentru a-si revedea familia. Eliberat, s-a crezut ca voi mai fi vizitat de alti «fugari», care astfel ar fi fost si ei prinsi. Obligat a purta legaturi cu cei care ma vizitau, am trecut din mana in mana, de la Siguranta, apoi de la Securitate, care imi cereau note scrise si informatii, pana la Revolutia din Decembrie 1989. Acceptarea acestei grele situatii mi-a macinat tot timpul constiinta si de aceea imediat dupa Revolutie am facut declaratii publice incepand cu ianuarie 1990. Asadar, n-am ce contesta, decat a repeta mereu parerea de rau pentru cele impuse si acceptate“, se arata in scrisoarea adresata CNSAS de catre IPS Nicolae.

Un an mai tarziu, numele Mitropolitului Banatului a fost implicat intr-un imens scandal ale carui ecouri s-au auzit departe de granitele tarii noastre. Acesta s-a stins in momentul in care IPS Nicolae si-a cerut, inca o data, iertare pentru faptele sale.

Totul a inceput in primavara anului 2008, mai exact in data de 25 mai 2008 cand, in cadrul ceremoniei de sfintire a bisericii greco – catolice „Sfanta Maria Regina Pacii si a Unitatii”, IPS Nicolae a plecat din mijlocul credinciosilor si a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se impartasi. Ca raspuns, Excelenta sa Mons. Francisco-Javier Lozano, nuntiul apostolic in Romania, conform traditiei, i-a dat in mana Inalt Preasfintiei Sale Nicolae Sfantul Trup, dupa care i-a fost inmanat potirul cu Sangele Domnului din care inalt Preasfintia Sa Nicolae s-a impartasit singur.

Aceasta impartasire a determinat protestul Patriarhiei Ruse prin vocea mitropolitul Kirill, solicitand Bisericii Ortodoxe Romane  „sa exprime un punct de vedere in legatura cu acest eveniment”. De asemenea, au protestat mari duhovnici si calugarii de la Muntele Athos, care au solicitat caterisirea. In protestul lor, acestia il acuzau pe IPS Nicolae ca s-ar fi impartasit cu „ereticii”, ceea ce a determinat proteste vehemente. De asemenea, IPS Bartolomeu Anania a luat pozitie impotriva lui Nicolae Corneanu.
Patriarhul Daniel a evitat initial un raspuns imediat si a refuzat sa ia o decizie in intalnirea Sinodului permanent din 6 iunie de la Manastirea Neamt, urmand ca acest caz sa fie discutat la urmatoarea sedinta a Sfantului Sinod, care urma sa aiba loc in 8-9 iulie 2008. In plenul celei de-a doua sedinte a Sinodului, IPS Nicolae si-a recunoscut vina si „si-a cerut iertare si a fost iertat”, dupa cum scria in comunicatul emis de Sinod.
Cand a venit momentul cuminecarii, in interior aproape ca am simtit un impuls, un imbold, care m-a condus spre impartasania euharistica. Un gest spontan, neprevazut. In acel moment nu am mai avut discernamant, nu am mai calculat consecintele. Eram prins in valtoarea evenimentului. Stiam ca romano-catolicii si ortodocsii nu ajunsesera inca la intercomuniune, dar m-am lasat purtat de o intensa emotie. Din punctul de vedere al disciplinei canonice a Bisericii mele, care corespunde cu cea a Bisericii catolice in ce priveste episcopii si preotii, este evident ca acel gest nu trebuia sa-l fac. Nu le-am impus niciodata credinciosilor mei sa se impartaseasca cu catolicii. Repet, este vorba de un gest spontan. Exista anumite momente, conditii particulare, intr-un climat de intensa spiritualitate, in care suntem determinati sa facem gesturi curajoase”, si-a explicat atunci gestul IPS Nicolae.
 Un nou scandal, insa de mai mici proportii, in care a fost implicat Mitropolitul Nicolae Corneanu a fost in anul 2009 cand la conducerea Facultatii de Litere, Istorie si Teologie a fost impus de Mitropolie Nicolae Beleanu, fara a se tine cont de regulile universitare (seful catedrei fiind ales in mod democratic de titularii catedrei).
Urma ca Beleanu sa fie confirmat in functie de Senatul Universitatii de Vest. Totul s-a aflat, iar un scandal era iminent, astfel ca Beleanu nu a mai fost confirmat in aceasta functie. In acel context tensionat a fost ales si validat ca sef al aceleiasi catedre preotul Viorel Cherciu. La putin timp dupa preluarea mandatului, izbucneste un scandal privind impunerea de catre Mitropolie a unei titularizari controversate, in persoana preotului Vasile Muntean. Odata aparut acest nou scandal, in presa, mai marii Mitropoliei i-au cerut lui Cherciu sa retraga actiunea pe care acesta o intentase in justitie impotriva colegului sau Vasile Muntean.

Cherciu a refuzat recomandarea Mitropoliei, astfel ca institutia a luat o decizie controversata, sub semnatura mitropolitului Nicolae Corneanu. Acesta din urma a emis un act prin care l-a exclus din invatamant pe Vasile Cherciu, luandu-i, totodata, si parohia.

Dar cel mai recent scandal in care a fost implicat numele mitropolitului Banatului a avut loc in data de 21 mai 2011, cand Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis sa-i retraga mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu dreptul de semnatura si de decizie in problemele administrative ale mitropoliei. Decizia a venit dupa ce IPS Nicolae nu mai participase de mult la slujbele de la Catedrala din cauza batranetii si a bolii care l-a tinut la pat. Decizia Sfantului Sinod a facut ca zeci de timisoreni sa iasa in strada, sa proteseteze in fata Catedralei Mitropolitane. Ba chiar au trimis scrisori deschise, semnate chiar si de primarul de atunci al Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, pentru a se reveni asupra acestei decizii drastice.

In zadar, insa, atributiile luate de Sfantul Sinod, mitropolitului Banatului, i-au fost incredintate Arhiepiscopului Timisoarei, PS Paisie Lugojanul.



INMORMANTAREA (1 octombrie 2014)








Slujba înmormântării a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor de Mitropolit al Banatului şi Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul României, astăzi, 1 octombrie 2014, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Înainte de această slujbă s-a oficiat după rânduiala înmormântării episcopilor în Biserica Ortodoxă Sfânta Liturghie Arhierească. Ea a fost oficiată de un sobor de ierarhi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, iar din soborul ierarhilor au făcut parte: ÎPS Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Lukian, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Vicariatului ortodox sârb din Timişoara, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, PS Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba înmormântării de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel alături de care au slujit următorii ierarhi: ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, ÎPS Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord , ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ÎPS Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Lukian, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Vicariatului ortodox sârb din Timişoara, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

La finalul slujbei, Patriarhul României a spus în cuvântul său că Înaltpreasfinţitul Nicolae a fost un ierarh erudit şi un promotor al dialogului: „Ierarh venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, distins om de cultură, promotor al valorilor nepieritoare ale credinţei în dialogul cu alte biserici, culturi şi popoare şi susţinător al eforturilor de apropiere între creştini Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae Corneanu a primit de la Dumnezeu numeroase daruri pe care le-a cultivat cu simţul responsabilităţii oferind şi altora cu mărinimie bucurie din bucuriile duhului, roade ale talantului înmulţit întru slava lui Dumnezeu şi spre binele Bisericii”.

Apoi a urmat cuvântul Pr. Ionel Popescu, Vicar-eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a transmis: „Cu inimile cernite de durere încercăm acum în numele familiei, al membrilor Adunării Eparhiale, al clericilor şi al mirenilor din Administraţia eparhială, al părinţilor protopopi şi stareţi să aducem un pios omagiu regretatului nostru Arhipăstor, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, eminent teolog, traducător de opere patristice, om de cultură şi personalitate carismatică, spirit practic şi enciclopedic, ecumenist cunoscut în ţară şi peste frontierele acesteia”.

La slujbă au fost prezenţi preoţi din Arhiepiscopia Timişoarei, mii de credincioşi, oameni de cultură, autorităţile locale şi apropiaţi ai Mitropolitului Nicolae pentru a-şi lua rămas bun şi pentru a se ruga pentru cel care le-a fost părinte duhovnicesc timp de 52 de ani.
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae Corneanu a fost înhumat în gropniţa din subsolul Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Ierarhul a trecut la Domnul în seara zilei de 28 septembrie 2014.
PAGINI WEB:


Un comentariu:

  1. raspuns ortodox la o manipulare iezuita in care ziaristi catolici il folosesc pe mitropolitul Corneanu.
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2014/12/cazul-corneanu-banatul-lui-ecumenism.html

    RăspundețiȘtergere