luni, 13 iunie 2016

Declarația INTEGRALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la situația refuzului mai multor Biserici Ortodoxe locale de a participa la Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Delegatia BORu NU va participa la întalnirea din Creta


Timp de decenii, Biserica Ortodoxă Rusă a luat și continuă să ia parte activ în pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. De la prima Conferință Panortodoxă din Rodos în 1961, ierarhi eminenți și cei mai buni teologi ai Bisericii noastre și-au adus contribuția la elaborarea multiplelor teme sinodale, inclusiv a celor care nu au fost incluse pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod. Pentru a accelera convocarea Sinodului, Biserica Ortodoxă Rusă de multe ori și-a confirmat dorința de a pregăti decizii acceptabile pentru toți participanții la procesul presinodal, chiar dacă aceste decizii se distanțau de regulile de pregătire a Sinodului în mod prealabil convenite între Biserici.

Principiul consensului panortodox rămâne invariabil la baza procesului presinodal, de la Conferința din Rodos în 1961, în decursul căreia, la inițiativa Patriarhiei Constantinopolului, a fost definită că: 
"deciziile adunărilor comune sunt luate în unanimitate de către delegațiile Bisericilor"(Regulamentul de funcționare și lucrările Conferinței panortodoxe din Rodos, art. 14). 
Ulterior, această regulă a fost stabilită prin Regulamentul Conferințelor presinodale panortodoxe, adoptate în 1986
"Textele tuturor temelor de pe ordinea de zi a Conferințelor presinodale panortodoxe sunt aprobate în unanimitate" (art 16.). 
Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din 2014 a confirmat faptul că:
"Toate deciziile, atât în ​​cadrul Sinodului, cât și în etapele pregătitoare sunt luate pe baza consensului" (Decizia Sinaxei Întâistătătorilor, art 2.a) . 
Același principiu este stabilit în Regulamentul de organizare și lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, elaborat de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a avut loc la Chambesy, 21-28 ianuarie 2016. Regulamentul menționat anterior prevede, printre altele, că 
"Sinodul este convocat de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic, cu acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți" (articolul 1).


În aceeași Sinaxa, majoritatea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale au aprobat convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din 18 până pe 27 iunie 2016, în Creta. Cu toate acestea, delegația Bisericii Ortodoxe din Antiohia nu a semnat aceasta decizie, nici Regulamentul Sinodului și proiectul documentului sinodal "Taina Căsătoriei și impedimentele sale." Acest ultim document nu a fost semnat nici de delegația Bisericii Ortodoxe Georgiene. Cele două Biserici înainte menționate au declarat motive serioase pentru luarea acestei decizii.

Biserica Ortodoxă Rusă, în ciuda tuturor lucrurilor, pentru a avansa spre convocarea Sinodului, a crezut posibil să se semneze documentele de mai sus, exprimând printre altele, atât în ​​timpul acestei Adunări, cât și în corespondența sa ulterioară cu Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, convingerea că este necesar să se facă eforturi serioase (inclusiv în cadrul Secretariatului Panortodox stabilit de Sinaxă), pentru a ajunge la un acord între toate Bisericile Ortodoxe asupra documentelor care nu au fost semnate de una sau două Biserici Ortodoxe, ceea ce ar permite asigurarea convocării Sinodului. Din motive independente Bisericii Ortodoxe Ruse, nu au fost inițiată ulterior discuții privind situația la nivel panortodox.

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse reunit între 2  și 3 februarie 2016, a aprobat poziția delegației Bisericii Ortodoxe Ruse enunțată în timpul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale de la Chambésy și în sânul altor organe presinodale. El a spus că a fost mulțumit de introducerea unor amendamente și adăugiri necesare proiectelor de documente ale Sfântului și Marelui Sinod, și aprobându-le în prealabil, a încredințat Sfântului Sinod sarcina de a forma delegația Bisericii Ortodoxe Ruse care va participa la următorul Sinod Panortodox, lucru care a fost făcut de către Sfântul Sinod, în aprilie 2016. Sinodul episcopilor a cerut tuturor din Biserica Ortodoxă Rusă
"să se roage ardent ca Domnul să descopere voia Sa membrilor viitorului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe și pentru ca întrunirea sa să întărească unitatea Ortodoxiei, să servească binelui Bisericii lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu,  și păstrarea credinței ortodoxe intacte".
În același timp, Sinodul Episcopilor a exprimat
"încrederea că participarea liberă a delegațiilor din toate Bisericile Ortodoxe autocefale recunoscute de toți a fost o condiție necesară pentru ținerea Sinodului Panortodox", menționând că "este deosebit de important de a rezolva înainte de Sinod dificultățile întâmpinate în raporturile dintre Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului"(Rezoluții, articolul 6).
În speranța că se va ajunge la un acord între toate Bisericile, fără de care convocarea Sfântului și Marelui Sinod devine imposibilă, Biserica Ortodoxă Rusă a numit imediat reprezentanți ai organismelor competente pentru pregătirile ulterioare. Folosind toate posibilitățile implicate, prin contacte personale și prin corespondență, ea a luat parte în mod activ în procesele presinodale.

O lucrare de studiu al remarcilor critice din partea episcopilor, clericilor și mirenilor cu privire la proiectele de document ale Sinodului, publicate după Sinaxa Întâistătătorilor de la Chambésy, la inițiativa Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost realizată în paralel. Remarci similare, însoțite de multe ori cu o critică a procesului de pregătire al Sinodului au fost formulate în multe alte Biserici Ortodoxe locale. Descurcând criticile constructive de criticile nefondate ale următorului Sinod și a documentelor sale, Departamentul pentru Relații Externe al Bisericii a intervenit pentru a explica și a comenta, răspunzând tulburărilor întâmpinate de către credincioși. Pe 3 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a studiat cu atenție propunerile episcopilor, clerului, monahilor și mirenilor și a aprobat amendamentele Bisericii Ortodoxe Ruse la proiectele de document ale Sinodului panortodox "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină" și "Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană".

În cadrul aceleiași ședințe a Sfântului Sinod, s-a constatat că modificări semnificative ale proiectelor de document  sinodale, coincid cu multe dintre propunerile Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind propuse de către Biserica Ortodoxă din Georgia, Serbia, Bulgaria și Grecia, și de Sfânta Chinotită din Sfântul Munte Athos. Aceste modificări necesită o analiză aprofundată pentru a se ajunge la consensul necesar în luarea deciziilor sinodale.

În același timp, s-a luat act de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, din 1 iunie 2016 de necesitatea amânării Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, programat pentru 18-27 iunie. Biserica Ortodoxă Bulgară a anunțat că nu va participa în cazul în care acesta nu va fi amânat. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a constatat că neparticiparea la Sinod  numai doar a uneia dintre Bisericile Ortodoxe autocefale recunoscute de toți, "constituie un obstacol de netrecut pentru ținerea Sfântului și Marelui Sinod".

Aceste circumstanțe, precum și "incertitudinea cu privire la posibilitatea participării Patriarhiei Antiohiei la Sfântul și Marele Sinod", în momentul reuniunii, precum și lipsa unui consens prealabil cu privire la proiectul Regulamentului Sinodului și a documentului "Taina Căsătoriei și impedimentele sale", a determinat Sfântul Sinod să recunoască necesitatea unei acțiuni urgente la nivel panortodox. Astfel a propus Sanctității Sale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, să convoace cel mai târziu pe 10 iunie o Conferință panortodoxă extraordinară presinodală pentru a examina situația și să caute o cale de ieșire din criză, astfel că, în funcție de rezultatele acestei Conferințe, Bisericile Ortodoxe să poată decide cu privire la posibilitatea ținerii Sinodului Panortodox la termenul planificat.

Printr-o decizie a Sfântului Sinod, această propunere a fost imediat adresată Preafericirii Sale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale.

Răspunsul Patriarhului Bartolomeu (scrisoarea nr. 676 din 9 iunie, 2016) informează că Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului,
"a estimat că este imposibil să se convoace o nouă Conferință panortodoxă presinodală extraordinară, în măsura în care nu există o bază normativă pentru convocarea sa" și că înainte de "începerea lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod au mai rămas foarte puține zile".
 În ceea ce privește "temerile unor Biserici surori și incertitudinea participării acestora la Sinod", Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Constantinopol a exprimat convingerea sa 
"că eforturile depuse pentru eliminarea obstacolelor vor avea succes și toate Bisericile fără excepție vor lua parte la Sfântul și Marele Sinod. Amânarea sau sabotajul său din ultimul minut, după decenii de pregătire ar compromite Biserica noastră Ortodoxe la nivel în inter-eclezial și internațional, ducând la subminarea iremediabilă a autorității sale".
Un raport al reuniunii extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Constantinopolului din 6 iunie, la care au participat toți episcopii prezenți la Constantinopol, a fost atașat.  În acesta citim că
"Sfântul Sinod a primit cu uimire și nedumerire pozițiile și opiniile exprimate în ultimul timp de către diferite Biserici surori ortodoxe, și a constatat că reexaminarea procesului sinodal deja programat iese din cadrul tuturor normelor instituționale".
Mai mult, data convocării Sinodului este stabilită printr-o decizie panortodoxă, cu toate că, așa cum s-a arătat mai sus, Biserica Ortodoxă a Antiohiei nu a semnat această decizie.

În același timp, pe 6 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Antiohia a decretat în unanimitate, enumerând în detaliu argumentele care demonstrează necesitatea amânării datei Sinodului:
1. Să ceara Preafericirii Sale, Patriarhul Ecumenic, să lucreze la realizarea unui consens cu privire la rezervele formulate de Bisericile Ortodoxe Autocefale legate de Sfântul și Marele Sinod în timpul care a mai rămas pană la data convenită [a tinerii sale]. În cazul în care acest lucru eșuează, Biserica Antiohiei cere amânarea Sfântului și Marelui Sinod pentru o dată ulterioară, până când relațiile pașnice între Bisericile autocefale se vor restabili și un consens ortodox va fi atins, cu privire la ordinea de zi a Sinodului, a Regulamentului și a organizării sale; 
2. Biserica Antiohiei nu va participa la Sfântul și Marele Sinod atâta timp cât nu vor fi îndepărtate cauzele care o împiedică să participare la Sfânta Euharistie în timpul Sinodului. Aceasta va fi prin găsirea unei soluții definitive la încălcarea de către Patriarhia Ierusalimului a limitelor jurisdicției canonice a Tronului Antiohian, ceea ce a dus la ruperea comuniunii cu Patriarhia Ierusalimului;

3. De a confirma încă o dată importanța participării tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale la Sfântul și Marele Sinod și luarea deciziilor pe baza de consens pentru a  a păstra unitatea Bisericii Ortodoxe.

4. Comunicarea cu toate Bisericile Ortodoxe și informarea acestora cu privire la conținutul poziției antiohiene și motivele care au condus la aceasta. 
5. Solicitarea credincioșilor de a participa împreună cu păstorii lor la rugăciune, ca Duhul Sfânt să poată călăuzi Biserica în călătoria sa spre unitate, de dragul mărturiei sale unitare pentru Hristos în această lume."
În aceeași zi, pe 6 iunie, Preafericirea Sa, Patriarhul Irineu al Serbiei a trimis Preafericirii Sale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale, o scrisoare în care, enumerând problemele existente până în prezent, el a menționat că "ar fi dificil", având în vedere aceste circumstanțe, pentru Biserica Ortodoxă Sârbă, "să ia parte la Sfântul și Marele Sinod, căruia ea îi propune amânarea convocării".

Pe 10 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene s-a întrunit. Enumerând dificultățile existente, el a constatat că acestea ar putea fi rezolvate printr-o lucrare activă, dar a recunoscut că
"suntem toți confruntați cu faptul că până în prezent unitatea nu a fost atinsă", în timp ce "scopul ținerii Sinodului a fost și rămâne să se manifeste unanimitatea ortodocșilor"
Din acest motiv, Biserica Georgiană "precum  și alte Biserici, solicită amânarea Sinodului, atâta timp cât unitatea sobornicească nu va fi atinsă". În consecință, Sfântul Sinod a decretat:
"Delegația Bisericii Ortodoxe Georgiene nu va participa la Sfântul și Marele Sinod al programat între 18 și 27 iunie pe insula Creta".

 Patru Biserici Ortodoxe locale (cele din Antiohia, Georgia, Serbia și Bulgaria) și-au exprimat opinia lor, că este necesar să se amâne Sinodul, trei dintre ele (cele din Antiohia, Georgia și Bulgaria) au refuzat să participe la Sinodul prevazut pentru 18-26 iunie, în timp ce propunerea Bisericii Ortodoxe Ruse de a convoca o Conferință extraordinară panortodox presinodală nu a fost acceptată de către Sinodul Patriarhiei de la Constantinopol. În această situație, baza necesară pentru convocarea unui Sfânt și Mare Sinod - care să fie în "acordul Preafericirilor lor, toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale recunoscute de toți" (Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, articolul 1) - este în mod evident absentă.

Singura decizie posibilă în acest caz este de a continua pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, cu realizarea ulterioară a consimțământului panortodox de convocare a lui la o altă dată.

În legătură cu cele de mai sus, Sfântul Sinod, în conformitate cu decizia luată de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016, (Hotărâre, Paragraful 6), decide:
1. să se acorde sprijin propunerilor Bisericilor Ortodoxe din Antiohia, Georgia, Serbia și Bulgaria să amâne convocarea Sinodului Panortodox pentru un timp care va trebui să fie stabilit ca urmare a unor discuții panortodoxe și sub condiția indispensabilă ca Întâistătătorii tuturor Bisericii Ortodoxe autocefale Locale recunoscute să fie de acord cu ea;

2. ca o propunere corespunzătoare să fie trimisă imediat Preafericirii Sale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și tuturor Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale;

3. în cazul în care această propunere nu este acceptată de Prea Sfânta Biserică din Constantinopol, în timp ce Sinodul din Creta este încă convocat, în ciuda absenței consimțământului mai multor Biserici Ortodoxe locale, participarea delegației Bisericii Ortodoxe Ruse la el, cu profund regret, să fie considerată imposibilă;

4. efortul de a consolida cooperarea panortodoxă în pregătirea viitorului Sfânt și Mare Sinod să fie continuat prin toate mijloacele posibile, așa cum este chemat să devină, un adevărat martor al unității Sfintei Bisericii Sobornicești și Apostolești;

5. exprimarea încă o dată a faptul că o realizare de succes a pregătirii Sinodului ar putea fi promovată printr-o activitate intensă a Secretariatului panortodox, ca un organism ce face posibil examinarea propunerilor pentru soluționarea subiectelor problematice, pentru a soluționa diferențele existente, pentru a finaliza documentele necesare și pentru a elimina toate obstacolele pentru convocarea și completarea plăcută lui Dumnezeu a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe;

6. să considere că este de dorit ca, ținând seama de propunerile exprimate în multe Biserici Ortodoxe locale, viitorul Sinod ar putea fi urmat de toți ierarhii Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu, fără restricții, deoarece aceasta va spori cu siguranță autoritatea deciziilor luate de Sinod.
"Numele Bisericii nu este cel al divizării, ci al unității și armoniei" ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia pentru I Corinteni, 1,1). În numele armoniei și unanimității noi trebuie să ascultăm "ceea ce Duhul zice Bisericilor" (Apocalipsa 2: 7), în spirit de condescendență și dragoste frățească, fără reproșuri reciproce și provocând răni noi pe Trupul divino-uman al Bisericii, ascultând unul pe altul și mai ales Revelația Divină pecetluită în Sfintele Scripturi și Sfânta Tradiție, și să tragem învățămintele necesare pentru greșelile pe care le-am făcut din cauza slăbiciunii noastre umane, care au fost făcute pe cursul pregătirilor curente pentru Sfântul și Marele Sinod, astfel încât să putem realiza cu ajutorul lui Dumnezeu împlinirea nestingherită a acestui mare eveniment pentru slava lui Dumnezeu și binele Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Sinod face apel din nou la episcopi, clerul, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ruse de a înalta o rugăciune fierbinte către Domnul nostru Iisus Hristos, să descopere ajutorul Său atotputernic și voia Lui sfântă, în această urmărire.
LEGATURI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu