duminică, 11 septembrie 2016

Sfanta Muceniță Teodora din Vasta (11 septembrie), îmbărbătată de harul lui Dumnezeu dă mărturie că acolo unde Dumnezeu o voieşte, ordinea firii este învinsă. Bisericuța construită pe locul martiriului ei poartă 17 copaci imenși pe acoperișu-i subțire


Viaţa creştinului este o viaţă de sacrificii şi, în ace­laşi timp, o viaţă de iubire infinită. Sfinţenia este o cale ascendentă, un drum anevoios şi dureros, dar, în acelaşi timp, o cale plină de mari bucurii spirituale. Sfinţenia nu este o stare de nemişcare, ci o luptă continuă a omului întru curăţarea inimii sale de patimi şi unirea cu Dumnezeu. Sfi­nţenia nu are nicio legătură cu vârsta, profesia sau condiţia socială a cre­dinciosului. Să încercăm să devenim sfinți!

Doxologia: Viaţa Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodora din Vasta


În fiecare an pe data de 11 Septembrie prăznuim şi cinstim memoria Sfintei Muceniţe fecioare Teodora din Vasta. Numele acestei sfinte este cunoscut nu numai în ţara noastră (Grecia, n. trad.), ci şi în afara graniţelor acesteia.

Care este însă drumul pe care aceasta l-a urmat pentru a atinge sfinţenia?

Vom povesti pe scurt ceea ce este cunoscut despre viaţa sa şi perioada în care a trăit, având ca izvor sinaxarele sfinţilor Bisericii noastre, astfel încât fiecare dintre noi să o „invidieze” şi să încerce să îi semene.

Sfânta provenea din regiunea Peloponez, leagăn de sfinţi şi de eroi, de aceea este numită de unii Sfânta Teodora „din Peloponez”. În ceea ce priveşte locul naşterii Sfintei, cel mai probabil este vorba de Arcadia sau Messinia.

A vieţuit în secolul al IX-lea, în vremea Imperiului Bizantin. Părinţii săi au fost oameni săraci şi fără dregătorii, dar cu iubire de Dumnezeu, şi le­-au insuflat şi copiilor lor credinţa în Hristos. De la o vârstă fragedă, Teo­dora s-a distins dintre toţi fraţii săi, dând dovadă de o mai mare aplecare şi dragoste faţă de cele sfinte. Îl iubea pe Dumnezeu atât de mult încât dorea să îşi dedice întreaga viaţă slu­jirii Acestuia. Cu fiecare zi care tre­cea, îşi descoperea din ce în ce mai mult ceea ce Sfinţii Părinti numesc «Iubirea pentru Hristos».

Ajungând la maturitate, a hotărât să se retragă într-o mănăstire şi să îşi cultive între zidurile acesteia iubirea pentru Hristos. Paradoxal, ea nu a ales o mănăstire de maici, ci una de călugări! S-a înfăţişat la mănăstirea „Maicii Domnului”, aflată la granițe dintre judeţele Arkadia şi Messinia, ca bărbat, cu numele de „Teodor”. Nu se ştie care a fost de fapt motivul pentru care a făcut această alegere. Probabil dorea ca cei care o cunoşteau să îi piardă cu totul urma.

În mănăstirea în care s-a călugărit nu a întârziat să devină un exemplu de răbdare, ascultare şi umilinţă. Aceste virtuţi au condus-o treptat spre o înălţare spirituală recunoscută şi de egumen şi de ceilalţi călugări. Părinţii mănăstirii, admirându-i personalitatea şi virtuţile care o deosebeau de obşte, i-au încredinţat treburile externe ale mănăstirii. Într-adevăr, această misiune revine întotdeauna călugărilor sau maicilor cu înalte calităţi spirituale.

În acele timpuri, regiunea Peloponezului a fost lovită de o foamete chinuitoare, astfel încât locuitorii şi mănăstirea erau în pericol de a muri de foame. Toţi părinţii şi-au întors privirile către „Teodor” ca fiind singurul care putea să îi ajute în această situaţie atât de dificilă. Astfel, „părintele Teodor” a poposit în multe case de credincioşi creştini pentru a-i sprijini şi, dacă era posibil, pentru a aduna hrană pentru obştea călugărească.

S-a întâmplat însă ceva josnic! O femeie a aruncat asupra ei o grea acuzaţie: „Călugărul, a spus ea, m-a lăsat însărcinată!”. Această ştire s-a răspândit repede! Acuzaţia calomnioasă plana greu asupra sa. Îndignaţi, părinţii femeii însărcinate au urcat la mănăstire şi i-au poruncit lui „Teodor” să îi urmeze. „Părintele”, chiar dacă a negat acuzaţia, i-a urmat fără împotrivire. L-au judecat în grabă şi l-au declarat vinovat. A primit cea mai grea pedeapsă, „moarte prin decapitare”. Chiar dacă ar fi putut prin simpla descoperire a corpului său să îşi demonstreze nevinovăţia, a preferat să „îndure” povara calomniei! Ca loc al martiriului a fost ales satul Vasta din regiunea Arkadia. A fost călăuzit până acolo de călău, pe care „Teodor” l-a urmat „ca o oaie muta” (Isaia 53). După puţin timp, sufletul Sfintei Teodora s-a ridicat la ceruri, pentru a se aşeza în locul destinat sfintelor muceniţe fecioare ale Bisericii lui Hristos. Călăul şi ajutoarele acestuia, care o decapitaseră pe Sfântă, au văzut corpul dezgolit al acesteia şi au cerut cu pocăinţă iertare de la Dumnezeu. Vestea despre această întâmplare uluitoare s-a răspândit peste tot! Egumenul mănăstiri şi ceilalţi călugări au ajuns plângând la locul de mucenicie şi, slăvindu-L pe Dumnezeu, au înmormântat corpul Sfintei în mănăstirea lor sau, după unii autori, chiar în locul martiriului acesteia.

Înainte de a muri, Sfânta i-a cerut lui Dumnezeu ca din părul ei să facă copaci, iar din sângele ei râu. Într-adevăr, din acoperişul bisericii ridicate la Vasta, Arkadia, au crescut copaci, care se sprijină, paradoxal, direct pe acoperiş şi stau dovada faptului că „acolo unde Dumnezeu o voieşte, ordinea firii este învinsă”.

Viaţa Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodora, pe care am descris-o mai sus, ne transmite câteva mesaje pe care merită să le reţinem.


a) Pentru început, ni se arată faptul ca sfinţenia nu este o stare de nemişcare, ci o luptă continuă a omului întru curăţarea inimii sale de patimi şi unirea cu Dumnezeu. Este ade­vărat că Dumnezeu Atotputernicul are putere asupra tuturor lucrurilor, "dar există ceva ce nu poate face". Ce este ceea ce nu poate face? Să se unească cu un suflet impur! Lupta, noastră continuă este, deci, aceea pentru curăţirea inimii noastre de patimi şi continuarea vieţii noastre spirituale întru iluminare şi dumnezeire.

b) Vedem, de asemenea, luând ca exemplu viaţa Sfintei Teodora, că sfi­nţenia nu are nicio legătură cu vârsta, profesia sau condiţia socială a cre­dinciosului. Exemplul sfintei noastre protectoare ilustrează acest adevăr. Era doar o tânără fată când au adus­-o în pustietatea unde se află astăzi locul nostru de pelerinaj, pentru a o decapita. Cu toate că avea o vârstă atât de fragedă, a dat dovadă de un curaj bărbătesc. Ce o îmbărbăta? Harul lui Dumnezeu îi dădea putere şi ne dă putere fiecăruia dintre noi în lupta cu greutăţile vieţii noastre. Acesta ne dă putere şi răbdare.

Sfântul Eufrosin
Nici vârsta şi nici profesia pe care o avem nu sunt motive care să ne împiedice să atingem sfinţenia. De exemplu, astăzi sărbătorim un alt sfânt, pe Sfântul Eufrosin, care era bucătar. Avem exemple de credincioşi din aproape toate profesiile care au atins pragul sfinţeniei. Nici faptul că cineva este bogat sau sărac nu con­stituie o piedică pentru el în a deveni sfânt. Sfânta Teodora provenea dintr­-o familie de oameni săraci şi fără dregătorii, dar cunoaştem din sinaxarele Bisericii noastre faptul că au existat până şi regi care au preferat chilia monahală şi au îmbrăcat rasa la Muntele Athos, abandonând coroana şi viaţa luxoasă. Oricine dintre noi, fie că este cleric sau mirean, bogat sau sărac, cu o poziţie importantă în so­cietate sau nu, oricine poate să devină sfânt. De pe orice poziţie ar ocupa în societate, oricine se poate înălta şi uni cu Dumnezeu.

c) În final, trebuie să amintim fap­tul că sfinţenia nu înseamnă viaţă pe­trecută în petreceri. Viaţa binecre­dinciosului creştin trebuie să fie una ascetică, chiar dacă locuieşte în centrul Atenei, aşa precum bătrânul şi bi­necuvântatul Porfirie. Viaţa creştinului este o viaţă de sacrificii şi, în ace­laşi timp, o viaţă de iubire infinită. Sfinţenia este o cale ascendentă, un drum anevoios şi dureros, dar, în acelaşi timp, o cale plină de mari bucurii spirituale. Viaţa spirituală care duce la sfinţenie este o cale cu piedici şi greutăţi, mai mici sau mai mari. Este ceea ce fiecare dintr noi întâmpină în existenţa sa de zi cu zi. Oricât de grea ar fi însă, această cale este dulce şi reprezintă scopul suprem şi substanţial al vieţii noastre. Dorinţa noastră supremă este sfinţenia!

Să încercăm să devenim sfinți, urmând exemplul vieţii Muceniţei Teodora, care atât în acest loc sfânt al martiriului său, cât şi oriunde în lume cineva ar invoca numele ei, Sfânta îi va veni în ajutor şi îl va proteja. Să ascultăm vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur care ne îndeamnă încă din secolul IV să "îi cinstim pe sfinţi imitându-i". Fie ca Sfânta să binecuvânteze pe fiecare credincios care vine şi se închină icoanei sale şi păşeşte pe pământul acesta însânge­rat al martiriului său!

(Sfânta Mitropolie Gortynos şi Megalopolis, Viaţa Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodora din Vasta, Arcadia, pp. 7-19)


Doxologia: Ce spun oamenii de știință despre minunea bisericii Sfintei Teodora din Vasta?


Ceea ce știm din viața Sfintei Teodora din Vasta provine integral din tradiția locală, dar mica ei biserică din sudul Greciei este cunoscută în întreaga lume și vizitată de mii de credincioși în fiecare an.

Biserica Sfintei Teodora datează aproximativ din secolul al XII-lea și este în întregime din piatră. Nemaipomenit este totuși faptul că pe acoperișul ei cresc, în prezent, 17 copaci. Cei mai mulți au peste treizeci de metri înălțime, iar unii au peste un metru în diametru. Mulți arbori cântăresc peste o tonă. Cu toate acestea, chiar dacă acoperișul bisericii este mic, subțire și fără niciun sprijin special, rămâne în picioare de secole, ca prin minune.

Oamenii de știință au studiat biserica și s-au arătat incapabili să explice modul în care copacii cresc pe un astfel de acoperiș subțire, fără a distruge biserica. Micuța biserică este supusă unei mari presiuni și, de-a lungul timpului, au fost necesare unele restaurări minore - dar aceasta este mai ales din cauza curiozității unor oameni lipsiți de experiență, care au încercat să „înțeleagă misterul”. Intervențiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, dar doar într-o mică măsură.

Conform tradiției, înainte de martiriu, Sfânta Teodora s-a rugat: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu, iar părul meu să devină copaci. Astăzi, exact acest lucru se vede când vizitezi acest loc sfânt. Pe locul în care trupul ei martirizat a fost așezat, localnicii au construit o biserică în cinstea ei. De asemenea, un râu trece pe sub această biserică, iar deasupra au crescut copaci.

Micuța biserică este acum sub protecția Mitropoliei din regiune, precum și sub cea a Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare națională.

Credincioșii cred că această biserică este o minune inexplicabilă. Sărbătoarea Sfintei Teodora a fost prăznuită anual în marțea din Săptămâna Luminată, timp de mai multe secole, până în 1956, când sărbătoarea a fost mutată la 11 septembrie, din cauza unei asemănări cu viața Sfintei Teodora din Alexandria care este, de asemenea, sărbătorită în acea zi.

Dar ce spun oamenii de știință despre minunea din Vasta?

În anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de „Arheometrie” din Grecia s-a prezentat un raport geofizic al bisericuței din Vasta. Cercetătorii de la Universitatea din Patras au venit în Vasta special pentru a studia „minunea”. Ei au decis să facă un test cu ultrasunete, analizând fiecare parte a pereților. Rezultatele au oferit cercetătorilor răspunsurile necesare pentru a primi aprobările de care aveau nevoie pentru restaurarea în întregime a monumentului. Au observat modul în care rădăcinile au crescut prin spațiile mici rămase libere între pietrele zidului, croindu-și drum până la pământ. Pereții sunt sub presiune constantă, iar clădirea a devenit „un corp viu”.

Descoperirile arheologilor au condus la aceeași concluzie: modul în care rădăcinile au urmat această cale și faptul că biserica și acoperișul sunt neatinse par a fi un miracol, care este unic în această lume și inexplicabil.

Eleftherios Beligiannis, un inginer din Atena a declarat în 1986: „De vreme ce vânturile care suflă în această regiune au puterea să dezrădăcineze arbori, se înțelege clar cu ce mare putere apasă cei 17 copaci asupra acoperișului.

Loukos Constantinos, un geolog din Corint a declarat în 1987: „Nu există nicio explicație geologică. Este un miracol continuu.

George Raptis, un silvicultor din Nafpaktos, a declarat în 1992: „Întregul fenomen este dincolo de orice logică umană, fie explicație naturală sau științifică.”

Eleni Stavrogiannis-Perry, o arhitectă din Kalamata, a declarat în 1993: „Fenomenul este inexplicabil științific. Având în vedere poziția bisericii, construcția temporară și vârsta ei, greutatea și vânturile ar fi distrus-o treptat. Dar este încă în picioare, după atâtea secole, fără nicio stricăciune serioasă.

Anastasios Tinkas, un arheolog, istoric și teolog din Attica a declarat: „Întreaga creștere, existență și viață a copacilor de pe acoperișul bisericuței Sfintei Mucenițe Teodora este uimitoare și depășește orice rațiune și explicare firească a omului. Aceasta arată o caracteristică rară: intervenția lui Dumnezeu pentru făptura Sa prin săvârșirea de minuni.

Domnul Pallas, director al Anticariatelor din Atena, a declarat: „În conformitate cu legile naturii, cel puțin copacii mari, din cauza înclinării, înălțimii și a circumferinței, ar fi distrus-o. Pentru a sta imperios, este ceva la care știința nu poate oferi o explicație.

P. Makrigiannis, geolog, a declarat în 1993: „Șaptesprezece uriași sprijiniți pe nimic! Toți acești arbori imenși sunt înrădăcinați pe nimic, sau mai bine zis pe acoperișul care este gros de numai câțiva centimetri. Cu toate acestea, cea mai mare surpriză ne așteaptă înăuntru. Nu există nicio rădăcină, cât de mică, care să iasă dintre zidurile vechi. Nu există nicio crăpătură cauzată de acestea. Atunci când vântul bate printr-un copac uriaș al bisericuței, rădăcinile lui formează pârghii foarte puternice, încât micul așezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, știu foarte bine că în mod normal zidurile ar fi fost strivite și dărâmate numai din cauza unui copac, iar aici sunt șaptesprezece!

Trebuie adăugat faptul că această biserică este menționată în Guinness Book of World Records ca miracol minunat.




LEGATURI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu